Comunicat de presă 13 iulie 2026 Academia Română Filiala Cluj-Napoca

Masă rotundă în onoareaZilei Naționale a Franței.

Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și Centrul de Studii Transilvane organizează luni, 13 iulie 2026, de la ora 12, în clădirea institutelor Academiei Române Filiala Cluj-Napoca (str. Mihail Kogălniceanu, nr. 12-14), sala de conferințe de la etajul 1, masa rotundă „România și Franța. Punți umane și instituționale”, eveniment dedicat Zilei Naționale a Franței.

În cadrul mesei rotunde, vor lua cuvântul acad. Ioan Aurel Pop, președintele Consiliului Academic Român și directorul Centrului de Studii Transilvane, Laurence Levasseur, directoarea delegată a Institutului Francez din România la Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române și directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, conf. univ. dr. Alexandru Păcurar și istoricul Eugen Petrescu.

Cu această ocazie, va fi inaugurat bustul savantului Emmanuel de Martonne (1873-1955), amplasat la parterul clădirii, primit ca donație din partea Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județeană „Matei Basarab” din Vâlcea.

Manifestarea subliniază importanța legăturilor umane, culturale și instituționale din România și Franța, cu un accent special asupra personalităților care au contribuit la apropierea celor două spații. Inaugurarea bustului savantului Emmanuel de Martonne reprezintă recunoașterea rolului său în cunoașterea și promovarea spațiului românesc.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Biroul de Relații Publice al Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române